Astept Parerile Voastre

Loading...

marți, 31 mai 2011

Zei egipteni - descrierea zeilor

Religia vechilor egipteni este mai chiar veche decat istoria lor cunoscuta. Sistemul religios al vechiului Egipt exista de peste 3000 de ani. In aceasta religie erau intalniti 2000 de zei, care au luat formele tuturor creaturilor cunoscute: om, animal sau erau prevazuti cu capete de animale si corpuri umane, inclusiv Anubis zeul imbalsamarii, care avea un cap de sacal.

Ra - era zeul Soarelui. Se spune ca naviga in ceruri pe o barca denumita "Barca de 1 milion de ani". La sfarsitul fiecarei zile, Ra murea si ajungea in lumea de dedesubt, lasand Luna sa straluceasca pe cerul noptii. In ziua urmatoare, la rasarit, renastea.
In timpul zilei avea un dusman, un sarpe pe nume Apep. In lupta sa, Ra era ajutat de alti zei, Seth si Bastet.



Ra era cel mai mare zeu iar secretul numelui sau era puterea sa. Isis a colectat cateva picaturi din saliva sa si a transformat-o intr-un sarpe pe care l-a pus in calea lui Ra. Sarpele l-a muscat provocandu-i o mare durere. Isis i-a promis ca il va face bine daca ii va dezvalui secretul numelui sau astfel dandu-i cheia catre puterile sale. Initial Ra a refuzat dar din cauza durerii imense a cedat si i-a dezvalui sercretul sau lui Isis.

Hathor - zeita dragostei, a maternitatii, a bucuriei, a muzicii si a dansului. Femeile moarte erau identificate cu Hathor in timp ce barbatii erau identificati cu Osiris. Era intruchipata avand pe cap coarne de vaca si cercul solar. Ea era si zeita Soarelui, sub numele de Sekhmet, ochiul lui Ra. Zeul Soare, Ra cand s-a infuriat pe omenire a trimis-o pe Sekhmet. Aceasta a omorat multi oameni, bandu-le sangele. Ra, s-a speriat, pentru o trimisese pe Sekhmet sa-i pedepseasca pe oameni nu sa-i omoare. Ra, a colorat niste bere in rosu, pentru a semana cu sangele, si a pacalit-o pe Sekhmet sa bea, aceasta adormi imediat. Cand s-a trezit Ra a convins-o sa nu distruga omenirea.



Nut - zeita cerului. Cerul este corpul lui Nut, arcuindu-se la orizonturi iar Geb este pamantul, stand imediat sub Nut. In timpul zilei Nut si Geb sunt separati dar in fiecare seara Nut se coboara sa-l intanleasca pe Geb, asta insemnand lasarea serii. Daca furtunile aveau loc in timpul zilei insemna ca Nut se apropia de pamant.



Nut era casatorita cu regele zeilor, Ra, dar era indragostita de Geb. Ra a aflat de acest fapt si a blestemat-o pe Nut sa nu aiba copii in cele 360 de zile ale anului. Nut a fost devastata si l-a rugat pe Zeul Intelepciunii, Thot sa o ajute. In acele timpuru Luna era la fel de stralucitoare ca Soarele. Thot a luat din lumina lunii si a creat inca cinci zile ale anului rezultand 365. Nut a dat nastere celor cinci copii ai sai in acele cinci zile aditionale ale anului. Osiris, cel mai mare dintre copii sai, la nastere a fost numit " lordul pamantului". Seth, fratele sau, s-a nascut urandu-l pe Osiris.


Osiris - zeul Mortii este infatisat ca un barbat cu barba ce are corpul infasurat in fasii de mumie. Coroana sa este inconjurata de pene rosii iar pielea lui verde reprezinta vegetatia. In maini are simbolurile puterii supreme: carja, folosita de pastori in a-si ghida oile si un imblaciu, folosit in agricultura pentru a separa semintele de coji.



Osiris a guvernat peste egipteni si i-a invatat cum sa faca agricultura. Fratele sau, Seth l-a urat dintotdeauna si i-a dorit moartea. Seth a construit o cutie frumoasa, asemenea unui cosciug pe masura lui Osiris. Apoi Seth a organizat o petrecere unde l-a invitat si pe fratele sau. Dupa masa, Seth a aratat tuturor cutia cea frumoasa, promitand ca o va face cadou celui care va incapea inauntru. Toata lumea a probat cutia dar numai Osiris a incaput. In timp ce Osiris era in cutie, Seth a inchis capacul si a aruncat cutia in Nil.


Seth - zeul desertului, al furtunilor si violentei. Seth n-a fost dintotdeauna rau, chiar l-a ajutat pe Ra in lupta sa impotriva sarpelui Apep.



Seth este cel care l-a omorat pe Osiris. Isis, sotia lui Osiris, i-a cautat trupul pentru a-l ingropa asa cum se cuvine. Cand l-a gasit a hotarat sa-l ascunda. Seth era terifiat de ideea ca Isis, cunoscuta pentru puterile sale, il poate aduce inapoi din morti pe fratele sau asa ca a gasit trupul lui Osiris si l-a facut bucati apoi l-a aruncat in Nil. Isis a pornit in cautarea ramasitelor sotului sau si a construit cate un altar in fiecare loc unde gasea cate o parte a corpului lui Osiris. Osiris a devenit Regele Mortilor si toti egiptenii spera sa i se alature dupa moarte.


Horus - fiul lui Osiris era doar un bebelus atunci cand tatal sau a fost ucis de Seth. Cand a ajuns la varsta maturitatii a pornit un razboi impotriva lui Seth pentru coroana si regatul tatalui sau. Seth l-a lasat fara un ochi pe Horus dar zeul intelepciunii, Thoth l-a vindecat.



Isis - mama zeitelor era o excelenta vrajitoare si vindecatoare. Puterile sale provin din vremea cand l-a pacalit pe Ra.
Razboiul dintre Horus si Seth a durat ceva vreme iar Isis a decis sa-l ajute pe fiul asa ca l-a intanlit pe Seth si i-a cerut ajutorul spunandu-i ca a fost martora unei crime. Ea i-a spus ca a vazut un om luandu-i viata unui om si luandu-i mostenirea fiului sau. Seth a spus ca acel criminal trebuie sa plateasca pentru faptele sale. Isis a spus ca acel criminal era chiar el, Seth. Ceilalti zei au aprobat faptul ca Seth s-a autocondamnat si Seth a fost trimis in desertul Sahara.



Thoth - zeul intelepciunii, al timpului,scrisului si al Lunii este cel care a inventat scrierea cu hieroglafe. Era cel care masura pamantul, numara stelele si cel care stapanea Cunoasterea. Cartea lui Thoth cuprinde doua vraji. Daca o citesti pe prima cu voce tare vei putea sa intelegi toate creaturile pamantului si sa chemi toti pestii din oceane. Cea de-a doua vraja aduce mortii inapoi.



Anubis - zeul imbalsamarii era ghidul celor morti. Egiptenii isi imbalsamau mortii, in special faraonii pentru a-i ajuta sa traiasca vesnic.
Egiptenii credeau ca, atunci cand mori, traversezi culoarul mortii. Acolo Anubis iti va cantari inima comparand-o cu pana lui Ma`at. Ma`at, zeita justitiei supravegheaza cu atentie acest proces. Daca inima cantareste mai putin ca pana vei trai vesnic iar daca este mai grea ea va fi mancata de demonul Ammit, Distrugatorul. Ammit avea cap de crocodil, umerii de leu si picioare de hipopotam. Thoth, zeul intelepciunii, inregistreaza tot ce se intampla.



Ma'at - zeita justitiei, a adevarului si a armoniei. A fost sotia lui Thoth, pentru ca ai nevoie de intelepciune pentru a gasi adevarul si justitia.
Pana lui Ma`at era pana unui strut pe care ea o purta pe cap. Faraonii ii promiteau lui Ma'at ca ii vor asculta sfaturile si vor mentine ordinea in Egipt.



Amun - zeul creatiei se spune ca ar fi creat lumea.

Bastet - fiica lui Ra, protectoarea pisicilor era chiar o pisica. In fiecare zi, zeul Soare, Ra traversa cerul in nava sa. In fiecare noapte sarpele Apep incerca sa opreasca nava de a ajunge in lumea de apoi. Ra, de obicei, castiga aceste lupte dar in zilele furtunoase sau cele cu eclipsa, egiptenii credeau ca Apep a fost victorios si a inghitit Soarele. Bastet isi apara tatal in lupta cu sarpele.



Bastet era protectoarea pisicilor. Egiptenii au un mare respect pentru pisici din moment ce protejeaza granele si oamenii de soareci. Omoratul unei pisici se pedepsea cu moartea. Cand o pisica murea, familia o jelea aratandu-si durerea prin epilatul sprancenelor. Unroi pisicile erau mumificate, asemenea oamenilor.

Seth - zeul malefic



Seth (scris şi Sutekh, Setesh, Seteh, Seti), este cunoscut drept fiu al lui Geb şi al lui Nut, fratele lui Isis, Nephthys şi Osiris, este un zeu malefic, stăpân al deşertului, reprezentat cu trup de ogar cu coada despicată şi cu botul prelung.
La început a fost considerat constructor de cetăţi, apoi zeul viguros al violenţei, răului şi dezordinii, iar la un moment dat şi zeu al războiului (grecii îl identificau cu Typhon).


Se pare că adepţii lui Seth s-au confruntat cu adepţii lui Horus şi ai faraonului primei dinastii, Menes, care a unit Egiptul de Sus cu cel Egiptul de Jos. În această privinţă, Seth este înfăţişat punând la îndoială autoritatea fratelui său Osiris. În drama care se petrece în religia egipteană, Seth întruchipează forţele potrivnice care aduc marea schimbare. În cele din urmă înfrânt de Isis şi de fiul său, zeul şoim Horus, Seth devine un spirit liber, un hoinar pe pământ şi, după exilul său forţat, zeul singurătăţii pustii.




Cultul lui Osiris s-a folosit de aceasta oportunitate pentru a-i discredita pe adepţii lui Seth; acum este considerat fratele diabolic iar povestea susţine că Seth a fost rău de la naştere, când a sfâşiat pântecul mamei sale. Egiptenii antici credeau despre el că reprezintă diavolul.

Seth dorea mult să conducă Egiptul şi s-a luptat cu fratele său Osiris. L-a înecat în Nil şi i-a tăiat corpul în mii de bucăţele şi le-a aruncat în Egipt. Isis a adunat toate bucăţile soţului ei şi l-a mumificat ca sa treacă în viaţa de apoi. Fiul lui Osiris , Horus s-a luptat cu Seth ca să-şi răzbune tatăl. În timpul luptei, Seth a luat forma unui hipopotam şi l-a atacat pe Horus, dar acesta l-a nimerit în inimă cu săgeata şi l-a omorât, răzbunându-şi tatăl. Seth, după anumite legende este infăţişat ca fiind zeul morţilor.

Osiris - istorie



Zeul egiptului cel mai popular simbolizind moartea si inviere aperiodica a naturii vegetale,ideea de renastere permanenta ,incoltirea granelor dar mai ales moarteaca trecere in alta lume,al carui rege este Osiris.(de aici si principalul sau epitet:Domnul Tacerii),regatul mortii situindu-se sub orizontul occidental.

Initial Osiris era, se pare, un zeu secundaral vegetatiei, avand ca obirsie o veche divinitete pastorala siriaca, preluata de locuitorii din Delta Nilului in epoca predinastica ;in Siria acest cult proveneadintr-un fetis al orasului Djedu.



Intr-o epoca mai tirzie cultul lui Osirisse dezvolta in Egipt. Per Usire unde zeul e numit Usire (Taria ochilor) apoi apoi se consolideaza rapid atributul sau de zeu al fertilitatii, pentru ca sub dinastia a-V-a (2563-2423 i.e.n) sa fie socotit zeul mortii (mai ales in Abidos). Popularitatea lui Osiris s-a datorat imaginii umane ce i se atribuia ,mult mai apropiata de intelegerea omeneasca decat toti ceilalti zei egipteni cu capete si chiar trupuri de pasari si mamifere, cu aerul distant de exotism si existenta secreta ; dupa cele mai multe mituri aflat pe pamant, Osiris a fost tradat si ucis ca orice om , apoi readus la viata de fidelitatea si rabdarea surorii si sotiei sale Isis, a carei iubire conjugala a invins moartea. Unele texte egiptene ai acordau epitetul rar Unennefer (Fiinta cea vesnic buna). Grecii informati adesea din surse nesigure si tarzii, il interpretau uneori ca simbol divin al soarelui (desi simbolul astral al lui Osiris era constelatia Orion si uneori Luna), alteori ca stravechi rege terestru zeificat.



Devenind rege terestru, Osiris civilizeaza pe oameni ridicandu-i din starea semianimalica anterioara invatandu-i sa foloseasca roadele pamantului instituind legi si instruindu-i sa respecte pe zei, apoi strabatand intreg pamantul in aceleasi scopuri de erou civilizator. Diodor din Sicilia scrie deasemeni: "Osiris i-a facut pe oameni sa se lepede de obiceiul de a se manca intre ei dupa ce Isis le-a descoperit folosinta graului si a orzului, care mai inainte cresteau fara a fi cultivate amestecandu-se printre celelalte plante.

Osiris a nasocit cultura fructelor si ca urmare a acestei binefaceri deprinderea unei hrane noi si placute i-a facut pe oameni sa-si paraseasca moravurile salbatice. Osiris a mai descoperit si vita de vie ca si vinificatia strabatand apoi lumea spre a-si raspandi descoperirea. Miturile din acest tip de cuhemerism se completeaza intre ele. In opera sa civilizatoare, dupa unele variante, Osiris era ajutat de scribul sau Thot, venerat de egipteni ca important zeu sapiential, care le-a comunicat oamenilor artele si stiintele dand totodata nume tuturor numelor si fiintelor. Domnia lui Osiris a decurs sub semnul puterii de convingere si nu al fortei de opresiune. Pe langa agricultura, viticultura si pomicultura, Osiris i-a invatat pe oameni sa-si construiasca orase spatioase si sa extinda sistemul canalelor de irigatie pe solurile riverane ale nilului .



In timp ce face o calatorie misionara in Etiopia , regatul e administrat de Isis cu ajutorul lui Thot, dar concomitent cu ajutorul reginei Etiopiei si al unui grup de 72 de conspiratori. Ei decid sa-l inlature de pe tron pe Osiris in al 28-lea an de domnie. Plutarhos spune ca fratele lui Osiris invidios pe popularitatea aceluia se asociaza 72 de complici si masurand in taina cu precizie lungimea rupului lui Osiris, confectioneaza un cufar cu dimensiunile necesare frumos ornamentat, iar la un ospat unde mesenii sunt captivati de aspectul cufarului, Seth il promite in dar celui ce va incapea in el, si din toti care-l incearca izbuteste sa intre numai Osiris, venind ultimul, fiind inchis, plumbuit si aruncat in fluviu. Alte surse adauga ca e pescuit sin nil si scos din cufar si readus la viata .

Un alt mit egiptean spune ca Isis a gasit cadavu; lui Osiris la Biblos, si l-au ascuns in egipt iar Seth descoperindu-l l-a dezmembrat, imprastiind madularele in toata tara; acestea sunt insa readunate de Isis reconstituite iar Osiris este inviat. Horus (fiul lui Isis) ajuns adult urmareste pe Seth razbunandu-si tatal. Dar intre timp Osiris devine stapanul regatului mortii, lasand lui Horus celalalt regat. In aceasta forma cultul osiriac se extinde in tot Egiptul, Osiris devenind zeu national ca domn divin al mortii. In mitologia heliopolitana, Osiris era zeul vegetatiei (fiul lui Geb, caruia ai urmase la tron). Teologii din heliopolis l-au inclus in mare a eneada a zeilor supremi din grupul lui Athon. In cinstea renasterii zeului se organizau mari serbari populare si mistere reprezentate in temple, in anotimpul in care apele inundatiei anuale a Nilului incepeau sa se retraga. Se pare ca mitul Osiriac este o aglomerare de modele arhiepale, simbolurile care il simplifica pana la saracie constituind straturi tarzii. Fragmente complementare exista inca, neinecate de naratia generala. Astfel, dupa un asemenea mit secundar interpretat de Gasten Maspero, rezulta ca Osiris ca figura total antropomorfa fusese inalt de peste 5 m.

Ginghis Han - LUPUL MONGOL



Ginghis Han a fost unul dintre cei mai mari cuceritori din toate timpurile: a cucerit o mare parte din Asia, punând temeliile Imperiului Mongol, personalitatea lui fiind asemănătoare cu aceea a lui Alexandru cel Mare.

În anul 1206, la 42 ani şi după o campanie militară împotriva unor triburi din estul Mongoliei, şeful militar Temüügin devine „mare conducător” (1206-1227)(hagan, „hanul hanilor”), sub numele de Ginghis, al unei populaţii vorbitoare de dialecte mongole şi turceşti. Ginghis a unit triburile mongole şi a reuşit să ocupe cu oştile sale teritorii vaste, spre est, până la Marea Chinei, şi spre vest până la Marea Caspică. Pentru administrarea acestui imperiu uriaş, Ginghis han a emis decretele necesare sub formă de texte de lege. După moartea sa, imperiul a fost împărţit între fii lui şi extins în continuare, timp de două generaţii, după care marea formaţiune statală s-a dezmembrat.

Situaţia mongolilor



Mongolii ocupau partea nord-estică a Mongoliei de astăzi, teritoriu amplasat între râurile Onon (lungime 1.032 km) şi Kerulen (lungime 1.254 km). Ambele îşi au obârşia pe teritoriu rusesc şi se varsă în fluviul Amur. Triburile mongole erau alcătuite din păstori, pescari şi vânători nomazi din stepele asiatice. Nu se ştie dacă aceste triburi aveau noţiunea proprietăţii private propriu-zise. Însă se deduce faptul că erau organizaţi într-o orânduire asemănătoare cu a feudalismului timpuriu prin ierarhia militară din cadrul tribului. Marile decizii erau adoptate într-un consiliu militar-aristocratic suprem, o adunare generală, cunoscută sub denumirea „kuriltai” (sau kurultai, pe tătară korîltai). Kuriltaiul alegea şi marele han.

Originea şi naşterea lui Temüügin (Ginghis Han)

După legenda mongolă, mongolii se trăgeau dintr-un lup şi o ciută (căprioară) care trăiau la izvoarele râului Onon la poalele muntelui sfânt „Burhan Haldun” (aflat la circa 170 km est de Ulan Bator). Temüügin aparţinea tribului „Mongghol”, clanul „Borgighin” („mongolii sălbatici”), fiind fiul cel mai mare al şefului de clan Yesüghei bahadur şi strănepotul legendarului prinţ mongol Kabul han (1130–1150). Acesta din urmă începuse în 1131 unificarea triburilor mongole. Temüügin, care în traducere înseamnă „făurar” sau „de fier”, a continuat această politică şi i-a transmis-o fiului său Öghedei (Ogotai, Ugotai).

Locul naşterii lui Temüügin este controversat. Unii susţin că s-ar fi născut pe malul drept al râului Onon, după tradiţia oriată şi buriată (după numele unor triburi mongole). Grupul tribal mongol estic „Halha” susţine că Temüügin s-ar fi născut pe cursul mijlociu al râului Kerulen.
Potrivit cronicarului (şi medic) persan contemporan Raşid ed-din, hanul mongol este prezentat în lucrarea Cronici ca fiind înalt, cu părul roşcat şi cu ochii verzi (ceea ce i-a făcut pe unii să presupună că neamul său se va fi tras din vreun clan de origine scită).

Unirea triburilor mongole



Selenga (afluent al lacului Baikal la 200 km est de graniţa rusească
Temüügin era convis că supravieţuirea în stepele Asiei era posibilă numai prin unirea triburilor. Urmăreşte atingerea acestui deziderat prin şiretenie, diplomaţie iscusită, prin care caută să câştige aliaţi şi să-şi elimine adversarii.
După 1190, triburile mongole erau unite sub conducerea lui Temüügin şi începu supunerea altor popoare din stepele Orientului Îndepărtat. Dhinghis han le promitea promiţând pradă bogată în războaiele care aveau să urmeze.
În 1201 şi-a înfrânt rivalul Gurhan Geamuha, care îi era frate de cruce şi care a reuşit să se refugieze, dar după încercări zadarnice de a ridica forţe contra lui Temüügin s-a sinucis. Printre popoarele care s-au supus noului mare han Ginghis figurau merkiţii (1202), keraiţii (1203) şi naimanii (1204), fiind astfel înlăturate ultimele obstacole în calea creării imperiului.



Urmări

Ugedai Khan (portret din secolul XIV)

Despre personalitatea hanului mongol au circulat diferite versiuni şi legende. Potrivit unor izvoare, că Ginghis Han i-ar fi dat fiului său Öghedei în 1240 „Istoria secretă a mongolilor”, un amestec de cronică şi legendă. Potrivit altor izvoare, cronica ar fost întocmită de Öghedei însuşi. Manuscrisul conţine relatări din viaţa lui Ginghis han şi putea fi citit numai de membri ai familiei hanului. Documentul original a dispărut pentru totdeauna. Abia în 1866 au fost descoperite într-o bibliotecă chineză fragmente transcrise din documentul original. În manuscris este amintit faptul că hanul mongol punea mare preţ pe loialitate deplină faţă de han şi prieteni.



Popoarele care au suferit din cauza invaziilor, jafurilor şi măcelurilor mongole îl consideră pe Ginghis han tiran crud şi sângeros, care dispunea omorârea în masă a populaţiei băştinaşe înfrânte. Cu toate acestea, Temüügin a avut şi o perioadă lungă de pace (pax mongolica).

Marele han a fost tolerant faţă de alte religii sau filozofii şi asculta cu atenţie ce aveau de spus sacerdoţii şi filosofii respectivi. Către sfârşitul domniei sale, Ginghis han s-a lăsat consiliat în probleme de organizare politică şi administrativă de Kitan Yelü Huţa (din Manciuria) şi de ministrul său persan şi musulman Mahmud Ialavaci. Politica lui Ginghis han a fost continuată de moştenitorii săi, care au preluat un imperiu de peste 33 milioane km², cu o întindere cuprinsă între Oceanul Pacific şi Marea Caspică.

Organizarea militară

Armata mongolă era organizată în sistemul decimal, trupele fiind împărţite în unităţi de zece soldaţi care se controlau reciproc. Se practica o variantă a decimării: dacă dezerta un oştean din cei zece, ceilalţi nouă oşteni trebuiau să moară.

După ce dădeau în primire păr de la fiecare cal, oştenii depuneau jurământul de credinţă şi supunere oarbă, până la moarte, faţă de han. Din păr de cal se făcea „stindardul negru” (cunoscut şi pe româneşte sub denumirea de tui). Este şi astăzi simbol naţional (este păstrat în custodia ministerului mongol al apărării, în Ulaan Baatar).

Puterea şi succesul trupelor mongole se explică prin disciplina severă, prin enorma mobilitate a trupelor, natura robustă a cailor şi războinicilor, armele din dotare şi prin tactica inteligentă de luptă a comandanţilor mongoli. Fiecare călăreţ avea doi sau trei cai, care îi dădeau posibilitatea schimbării cailor obosiţi, oştenii oprindu-se pe un traseu numai pentru somn şi hrană. Aceasta consta preponderent din carne uscată făcută pulbere (borts), păstrată în băşică de vită prinsă la şa.

Mongolii erau antrenaţi de copii pentru a deveni călăreţi şi arcaşi excelenţi. Vânătoarea era îndeletnicirea de căpătâi ca antrenament în vederea războaielor. Arma principală era arcul compus din două materiale diferite (lemn, tendoane sau metale) care asigurau o elasticitate deosebită. Războinicii posedau mai multe arcuri, foloseau săgeţi cu vârfuri metalice care puteau să străpungă zalele cu care era echipat inamicul. Prin folosirea în călărie a scărilor, puteau ţinti din goana calului în direcţia opusă fugii cu o precizie uimitoare (tehnică de altfel răspândită la mai toate triburile războinice ale stepei, încă de pe timpurile sciţilor şi sarmaţilor). Tactica folosită frecvent de mongoli era atacul rapid şi scurt, urmat de o retragere amăgitoare, menită să atragă inamicul în cursă, ca să fie împresurat.



Gengis Han, nascut Temujin, a fost primul imparat mongol, care si-a folosit capacitatile politice si militare pentru a unifica triburile turce si mongole ale Asiei Centrale, formandu-si astfel propriul imperiu. Astfel reuseste sa cucereasca o mare parte a Asiei, incluzand China, Rusia, Persia, Orientul Mijlociu si Europa de Est. Nepotul sau, Kubilai Khan, a devenit primul imparat al dinastiei Yuan in China.

marți, 24 mai 2011

Cristofor Columb

Please click on this link:

http://www.youtube.com/watch?v=6YXZemwJsH4




Cristofor Columb (italiană Cristoforo Colombo, portugheză Cristóvão Colombo, spaniolă Cristóbal Colón, n. între august şi octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) a fost un navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest peste Oceanul Atlantic în căutarea unei rute spre Asia, dar şi-a câştigat reputaţia descoperind un nou continent, America, în perioada precolumbiană era cunoscută numai Lumea Veche.

Numele acestui navigator se poate traduce ca şi Cristóbal: cel care îl are pe Hristos, Colón: Sfântul Duh sau porumbelul, de aici si semnătura lui Columb anterioară anului 1492 care se poate citi Xpo ferens (purtătorul lui Hristos) şi care ar putea face referinţă la Orden lui Hristos, la care ar fi putut aparţine.
Teoria cea mai citată de către istorici susţine că, Columb ar fi traducerea din castiliană în italiană Cristoforo Colombo, care era fiul lui Domenico Colombo, ţesător şi apoi comerciant, şi al Susanei Fontanarossa. Potrivit acestei teorii, nu era un copil educat şi de aceea se iniţia în lumea navigării la o vârstă foarte fragedă.
Se pare că între anii 1474 şi 1475, Cristofor Columb ar fi călătorit până la insula Chios, posesiune genoveză în Marea Egee, ca marinar şi, foarte posibil, comerciant.

Originea şi tinereţea lui Cristofor Columb



Columb s-a născut la Genova, în Italia, în anul 1451. Tatăl său a fost ţesător şi se presupune că fiul său Cristofor a intrat în acest comerţ de mic copil. Informaţii despre începutul carierei sale de navigator sunt nesigure.

La mijlocul anului 1470 a efectuat prima sa călătorie spre insula Chios, situată în Marea Egee. În 1476, Columb a navigat cu un convoi spre Anglia. În timp ce se afla în dreptul coastei Portugaliei convoiul a fost atacat de piraţi şi nava pe care se afla Columb s-a scufundat, însă acesta a înotat până la ţărm şi a găsit adăpost la Lisabona. Stabilindu-se acolo, unde fratele său Bartolomeu era cartograf, Cristofor s-a căsătorit în 1479 cu fiica guvernatorului insulei Porto Santo. Unicul copil al lui Cristofor Columb din această căsătorie, Diego, s-a născut în 1480.

Bazându-se pe informaţiile acumulate de-a lungul călătoriilor sale şi studiind cărţile şi hărţile din vremea sa, Cristofor a ajuns la concluzia că pământul este cu 25% mai mic decât se credea până atunci. Pornind de la această premiză, Columb credea că se poate ajunge în Asia mai repede, navigând spre vest. În anul 1484, şi-a prezentat ideile lui João al II-lea, regele Portugaliei, cerând finanţare pentru o călătorie spre vestul Oceanului Atlantic. Propunerea sa a fost respinsă de către o comisie regală maritimă.

Puţin timp după aceasta, Columb s-a mutat în Spania unde planurile sale au câştigat suportul unor persoane foarte influente, aranjându-se astfel o audienţă în 1486 la Isabella I, regina Castiliei.

Tot în acest timp, a cunoscut-o pe Beatriz Enriquez, care a devenit apoi amanta sa şi mama celui de-al doilea fiu, Ferdinand Columb.
În Spania, ca şi în Portugalia, comisia regală i-a respins planul. Cristofor Columb a continuat însă să caute ajutor şi, în sfârşit, în aprilie 1492 insistenţa sa a fost recompensată: Ferdinand al V-lea, regele Castiliei, şi regina Isabella au fost de acord să sponsorizeze expediţia.

Contractul semnat menţiona că navigatorul devenea vicerege asupra tuturor teritoriilor descoperite şi în plus i se acorda o zecime din toate metalele preţioase descoperite sub jurisdicţia sa.

Prima călătorie




Prima expediţie pleacă din portul Palos de la Frontera cu navele Santa Maria - de aproximativ 30 metri lungime care era sub comanda sa, Pinta şi Nina - două caravele mici de aproximativ 15 m lungime. Cele două nave mai mici erau comandate de către Martín Alonso Pinzón şi fratele său Vicente Yañez Pinzón şi cu 90 de oameni. Este ales pentru traversarea oceanului drumul alizeelor.

La 12 octombrie 1492, la ora 2 noaptea, Rodrigo de Triana - un marinar de pe Pinta zăreşte pământul, descoperind astfel Lumea Nouă (America). Sunt descoperite insulele: Santa Maria Conception, Fernandina, Isabella, Juna, Bohio-Española. Pe 15 martie 1493 Columb revine triumfător în Spania. Columb a explorat la fel şi coasta de nord-est a Cubei (a acostat pe 28 octombrie), şi coasta nordică a Hispaniolei, din 5 decembrie. Aici a eşuat Santa Maria, în dimineaţa de Crăciun 1492, echipajul fiind nevoit s-o abandoneze. El a fost primit de localnicul cacique Guacanagari, care i-a permis lui Columb să îşi lase câţiva din oamenii săi în acel sat când va pleca. Columb a lăsat 39 de oameni şi a întemeiat aşezarea La Navidad, care astăzi este o localitate din Haiti. Înainte de a se întoarce în Spania, Columb a răpit între zece şi douăzeci şi cinci de indieni, pe care i-a luat cu el. Doar şapte sau opt din ei au ajuns vii în Spania, ei făcând o impresie deosebită la Sevilia.

A doua călătorie



Columb imediat a plănuit o a doua expediţie cu 17 vase şi aproximativ 1500 de oameni, care au plecat din Spania în septembrie 1493. Debarcările au fost făcute pe insulele: Dominica, Guadalupe şi Antigua. Pe data de 27 noiembrie vasele au ancorat la Navidad unde toţi oamenii au fost ucişi, iar fortul a fost distrus. Columb a abandonat ruinele, şi aproape de Capul Isabella (Republica Dominicană), a stabilit o colonie care a devenit prima aşezare europeană în Lumea Nouă.

Părăsind colonia pentru o călătorie de explorare în primăvara anului 1494, Columb a cercetat coastele Cubei pe care el a considerat-o că nu este o insulă ci o parte a continentului asiatic. Când Columb s-a întors în colonia Isabela (29 septembrie 1494) a constatat că între colonişti se iscaseră serioase disensiuni, iar o parte dintre ei erau deja în drum spre Spania pentru a-şi expune revendicările. Una dintre problemele majore cu care se confrunta Columb era ostilitatea băştinaşilor a căror iniţială prietenie a dispărut datorită brutalităţii europenilor.

Columb a reuşit să-i învingă pe băştinaşi în bătălia din martie 1495 şi a deportat un număr mare dintre ei în Spania pentru a fi vânduţi ca sclavi. Regina Isabella s-a opus şi supravieţuitorii au fost returnaţi. O comisie regală de investigaţii a ajuns la Isabella în octombrie 1495. Pentru că acest grup critica insistent politica sa, Columb a stabilit o nouă capitală în Santo Domingo şi a plecat spre Spania lăsându-l pe Bartolomeu la comandă. A raportat direct regelui Ferdinand şi reginei Isabella care au înlăturat orice critică la adresa lui Columb. Suveranii au promis că vor trimite o nouă flotă, dar pentru că le-a scăzut entuziasmul din cauza neproductivităţii coloniilor, a durat aproape doi ani până când opt vase au fost trimise.

A treia şi a patra călătorie




Columb a ridicat ancora în a treia sa călătorie pe data de 30 mai 1498. Prima debarcare a avut loc pe insula Trinidad (Sfânta Treime). Atunci a descoperit insula care se numeşte acum Venezuela. După ce a navigat de-a lungul coastei a intrat în Golful Paria. La gurile râului Orinoco a coborât puţin pe uscat. În jurnalul său de bord a scris că a găsit o „Lume Nouă” necunoscută încă europenilor. Columb a ridicat ancora din nou, întâlnind şi alte insule noi printre care şi insula Margarita după care şi-a îndreptat cursul spre insula Hispaniola.

Ajungând în Santo Domingo (31 august), Columb a găsit o parte din colonie revoltându-se împotriva fratelui său. A anihilat rebelii şi şi-a intensificat eforturile, însă inutil după cum s-a dovedit a fi, să convertească băştinaşii americani la creştinism. De asemenea a extins operaţiunile de extragere a aurului. În acest timp adversarii săi din Spania au convins regalitatea că insula Española ar trebui să aibă un nou guvernator. În mai 1499, coroana l-a îndepărtat pe Columb şi l-a numit pe Francisco de Bobadilla, care a ajuns pe data de 23 august 1500 pe insulă, şi i-a arestat pe Columb şi pe fratele său Bartolomeu. I-a încătuşat şi i-a trimis în Spania. Columb a insistat să rămână cu cătuşele până când regina avea să i le scoată. Monarhii i-au iertat pe cei doi fraţi şi i-au răsplătit, dar au refuzat să le dea comanda coloniilor. Bobadilla a fost înlocuit ca guvernator după puţin timp de către Nicolas de Ovando.

Deşi Columb a primit sprijinul regal pentru o a patra călătorie în căutarea unei rute vestice către India, la dispoziţia sa au fost puse doar patru caravele în stare proastă de funcţionare şi i-a fost interzis să se oprească în insula Española. Expediţia a pornit din Cadiz în mai 1502. La sfârşitul celor 21 de zile de cursă rapidă peste ocean, navele sale aveau neapărată nevoie de reparaţii. Columb a coborât ancora aproape de Santo Domingo, dar i-a fost interzis să intre în port, deşi se apropia un uragan foarte puternic. După ce a terminat reparaţiile la nava sa, Columb s-a îndreptat spre apele din Honduras, apoi a navigat spre sud de-a lungul coastelor Americii Centrale timp de şase luni căutând o trecere spre vest. În ianuarie 1503 a debarcat în Panama şi a stabilit o aşezare, dar revoltele din cadrul echipajului şi problemele cu băştinaşii l-au făcut pe Columb să renunţe la această idee.

Expediţia s-a redus la două caravele ce navigau spre Hispaniola, dar vasele putrezite au eşuat aproape de Jamaica (23 iunie 1503). Columb a trimis mesageri în Hispaniola cerând ajutor, în timp ce forţa băştinaşii să le dea de mâncare oamenilor. Ajutorul a ajuns aproape după un an, fiind întârziat deliberat de către Ovando. Puţinul echipaj care a mai rămas s-a îmbarcat pe data de 28 iunie 1504 spre Santo Domingo, apoi a pornit spre Spania, atingând Saluncar de Barrameda pe 9 noiembrie. De atunci Columb nu a mai navigat niciodată.

Descoperirea Americii




Descoperirea Americii se datoreste “unei erori norocoase” . Pe baza credintei ca pamantul e sferic si ca apusul Europei nu e separat de Extremul Orient decat prin Oceanul Atlantic , Cristofor Columb a pornit , in 1492 , sa descopere drumul Indiilor spre vest si a nimerit , fara sa-si fi dat seama , in America .

Cum rezulta din documentele recent descoperite in arhivele Genovei , Cristofor Columb s-a nascut intre 26 august si 31 octombrie 1451 , dintr-o familie de tesatori genovezi , care tinea si un debit de vinuri . Nu avea deci stramosi nobili , nu a facut studii universitare stralucite , nu putea avea cultura stiintifica , nici relatiile savante , nici experienta maritima “de 40 de ani” , cu care avea sa se laude mai tarziu . Dupa ce a urmat un timp meseria tatalui sau , a facut ca marinar cateva calatorii in Mediterana si a luat parte la o expeditie in Anglia , apoi s-a stabilit la Lisabona , unde traia , impreuna cu fratele sau Bartolomeu , din copierea hartilor maritime si unde s-a casatorit .

Descoperirile portugheze , care faceau necontenite progrese , l-au atras intr-atat , incat s-a dus si el pana in Guineea portugheza . Povestirile navigatorilor , care pretindeau ca au vazut , la vest de Azore , plutind pe ocean , sculpturi de lemn , trestii uriase si lemne necunoscute in Europa , confirmau indicatiile multor harti care aratau existenta unor insule asezate in largul oceanului neexplorat . Pe de alta parte , Columb a cunoscut harta si scrisoarea celebrului medic si astronom florentin Paolo Toscanelli , trimise unui preot portughez in 1474 . Scrisoarea care s-a pastrat vorbeste de un drum spre Indii si spre insula Cipangu (Japonia) . “Insula aceasta e bogata in aur , in perle si in pietre pretioase ; templele si palatele sunt acoperite cu aur masiv” . Indicatiile lui Toscanelli , care reduceau cu o treime circumferinta pamantului , intarira credinta lui Columb ca , plutind spre vest , “ar descoperi Cipangu si alte insule necunoscute” .



In 1483 , Columb ceru regelui Ioan al II lea al Portugaliei trei caravele aprovizionate pentru un an . La avizul cosiliului sau , Ioan al II lea declina propunerea . Prin fratele sau Bartolomeu , Columb facu aceeasi cerere regelui Angliei si regelui Frantei , dar fu refuzat si de acestia . Atunci s-a stabilit in Spania , unde si-a asigurat protectia ducelui Medina Celi si a altor demnitari de la curte . Propunerea lui fu supusa unei comisii , ai carei membri in unanimitate o gasira inacceptabila . La interventia confesorului sau Isabella primi totusi pe Columb si , dupa caderea Grenadei , ii accepta conditiile .

Prin conventia de la Santa Fe , Columb primea titlul aproape princiar de amiral , viceregalitatea tuturor pamanturilor pe care ar putea sa le descopere si a zecea parte din produsul comertului cu aceste tari .

La 3 august 1492 , Columb parasi portul Palos cu trei caravele si 120 de oameni . Dupa ce atinse insulele Canare , se avanta in necunoscut . Impinse de un vant favorabil , corabiile mergeau atat de repede , incat , in zorii zilei de 12 octombrie , marinarii zarira la marginea orizontului o fasie de pamant . Columb credea ca se afla in fata Cipangului . In realitate , se afla in fata insuleleo Bahama . Peste cateva zile , el descoperi insula Cuba pe care o lua drept Cipangu , apoi insula Haiti pe care , din cauza climei sale asemanatoare Spaniei , o boteaza Espanola . Toate eceste insule erau locuite de oameni bruni , aproape goi , dar impodobiti cu obiecte de aur . Convins ca a ajuns in Indii , Columb i-a numit indieni . Dupa ce , din resturile uneia din corabiile sale naufragiate , a construit prima intaritura spaniola in Haiti , Columb a ordonat intoarcerea si , la 15 martie 1493 , a sosit in Spania , cu doi haitieni si cateva mostre de aur , incredintat ca a descoprit tara aurului .

Columb a mai facut inca trei calatorii in America . In cursul celei de-a doua ( septembrie 1493 – iunie 1496 ) , a descoperit o serie de insule din grupul Antilelor mici , locuite de caraibi salbatici , dar inteligenti , a ajuns apoi la Espanola , unde a gasit fortul de lemn distrus si garnizoana macelarita ; iar in drum spre Cuba a descoperit Jamaica . Convins ca la Cuba a atins continentul asiatic , s-a intors la Cadiz .

Expeditia a treia ( mai 1498 – noiembrie 1500 ) l-a condus la gura Orinocului si I-a permis sa atinga pentru prima oara continentul nou , iar in cursul calatoriei a patra ( mai 1502 – noiembrie 1504 ) , a explorat litoralul Americii Centrale si a venit in contact cu civilizatia maya din Yucatan .

Colum nu a corespuns sperantelor pe care Spania le pusese in el . Colonistii care l-au insotit au descoperit tari manoase , dar nu au gasit comorile de aur la care se asteptau . Ei au inceput sa se certe intre dansii si sa trimita in Spania plangeri impotriva lui Columb . Pentru a pune capat acestor conflicte , amiralul insusi a cerut reginei Isabella sa trimita un comisar care sa verifice plangerile indreptate contra lui . Comisarul l-a pus pe Columb in lanturi si l-a trimis in Europa . Regina l-a eliberat , dar nu l-a mai lasat stapan pe tarile descoperite . In ultima sa expeditie , Columb si-a pierdut corabiile pe coasta Americii Centrale si s-a intors bolnav in Spania ( 1504 ) . El a murit , in 1506 , sarac si aproape uitat , fara sa stie ca a dat Castiliei o Lume Noua .



Primul care anunta lumii descoperirea unui nou continent fu Amerigo Vespucci . Originar din Florenta , Vespucci ajunse in Spania , pe la 1490 , ca agent al Bancii Medici . In 1497 – 1498 si 1499 – 1500 , el intreprinse doua calatorii , care-l condusera pe coasta nord-est a Americii de Sud , numita de el Venezuela adica “Venetia Mica ”, din cauza locuintelor construite de indieni pe apa In descrierile sale de calatorie , Vespucci a sustinut ca pamantul explorat de el apartine unui continent nou . Umanistul german Ringmann a propus , si posteritatea a aprobat , ca Lumea Noua descrisa de Vespucci sa fie numita America . Numele acesta s-a generalizat la mijlocul secolului al XVI lea .

Explorarile geografice , care culmineaza cu descoperirea Americii , au fost incoronarea unor lungi sfortari care au inceput cu cruciadele si s-au intensificat in secolul al XV lea , sub actiunea unor cauze economice , politice , intelectuale si religioase .

Vikingii au fost primii



Chiar dacă vikingii au fost primii care au ajuns in Lumea Nouă, venind prin nordul Atlanticului ( Groenlanda ), Cristofor Columb este considerat descoperitorul continentului american, deoarece descoperirea vikingilor nu a avut urmări deosebite, nu au avut loc colonizări masive.

Marele navigator a găsit continentul fără să-şi dea seama. Corăbiile trecuseră pe lângă Insulele Canare, traversaseră Atlanticul, iar Columb a crezut că a ajuns în Asia, continentul mult visat. Nu ştia că în acea zonă deja ajunseseră corăbierii spanioli şi portughezi, dar în urma călătoriilor care înconjurau Africa, pe la Capul Bunei Speranţe.

Columb vroia să înconjoare Pământul prin ruta vestică, după o hartă făcută de un astronom din Florenţa, care afirma că Pământul este rotund. Din păcate pe harta astronomului circumferinţa Pământului a fost calculată greşit, Asia fiind în realitate, mult mai departe faţă de locul unde ajunsese Columb. Acesta ajunsese de fapt în nordul Cubei , în insulele Arhipelagului Bahamas. Prima insulă pe care a pus piciorul a numit-o San Salvador, iar în Haiti întemeiază prima colonie spaniolă. Columb considera ca insula San Salvador este India, Cuba este China, iar Haiti este Japonia.

Se întoarce în Spania doar cu două dintre cele trei nave, nava amiral Santa Maria eşuase. Întors in Spania, este sărbătorit şi numit amiral dar şi vicerege al Indiei, deşi nu călcase pe pământul acesteia.
Mai face încă trei expediţii, ia cu el mulţi oameni şi întemeiază colonii în insule, fiind sincer convins că a ajuns în bogata Indie. De fapt Columb descoperise America Centrală. Se îmbolnăveşte grav în una din călătoriile sale şi moare în sărăcie,fără să ştie că descoperise America Centrală.

Noul continent nu s-a numit Columbia, cum ar fi fost normal, dintr-o eroare.
Un tipograf tipăreşte în 1506, chiar înainte de moartea lui Columb, o broşură, făcând un fals, fără ştirea navigatorului Amerigo Vespucci. În broşură se spunea că Vespucci ar fi descoperit în cele patru călătorii ale sale un pământ îmbelşugat, un adevărat paradis. Cărticica a avut mare succes si a ajuns la doi geografi germani, care au numit noul continent America, după numele lui Amerigo Vespucci. Falsul a fost ulterior descoperit, dar numele continentului a rămas aşa cum îl ştim şi astăzi.

Mai târziu, ca un semn de recunoaştere pentru Columb, a fost construita o navă asemănătoare cu Santa Maria, care a fost numită Santa Maria II. În anul 1893 noua navă va reface traseul parcurs cu mulţi ani în urmă de Cristofor Columb.
Singurul vestigiu rămas din călătoriile lui Columb este ancora corabiei Santa Maria, care se află la muzeul Port au Prince din Haiti. Tot in insula Haiti se află şi un far monumental, numit Farul lui Columb, acici păstrându-se şi cenuşa marelui navigator.

Primele corăbii au adus în Europa, în afară de faima navigatorilor şi unele plante necunoscute europenilor: roşia, porumbul şi cartoful.
La rândul ei America a primit de la europeni grâul, strugurii şi fructele tropicale.

Cristofor Columb - Raspanditorul sifilisului

In urma unor ample cercetari, specialistii americani au identificat originile sifilisului.

Intr-o maladie care inca mai afecteaza zonele sarace ale Africii sau Americii de Sud, cunoscuta sub numele de pian. Acesta boala tropicala, spre deosebire de sifilis, este neveneriana si se manifesta prin leziuni cutanate sau viscerale.
Dupa ce au analizat 26 de tulpini de treponeme (bacterii) cu ajutorul geneticii moleculare, cercetatorii au descoperit o foarte mare asemanare intre tulpinile sifilisului si cele care stau la origina pianului.

Mergand pe firul istoriei, Kristin Harper, coordonatoarea echipei de la Universitatea din Atlanta, S.U.A., este de parere ca cel care a adus aceasta bacterie din Lumea Noua este nimeni altul decat Cristofor Columb si echipajul sau.
Bacteria, adaptata la o clima umeda, a suferit mutatii impuse de clima temperat europeana, iar aceasta noua subspecie formata este cea care sta la originea sifilisului, o boala cruda care a curmat nenumarate vieti in secolele trecute.

Fernando Magellan

Please click on this link:

http://www.youtube.com/watch?v=6YXZemwJsH4




Ferdinand Magellan (n. primăvara lui 1480, d. 27 aprilie 1521, Mactan, Filipine; portugheză Fernão de Magalhães, spaniolă Fernando/Hernando de Magallanes) a fost un explorator portughez care a navigat în serviciul regelui Spaniei. A fost primul care a navigat spre vest pornind din Europa pentru a ajunge în Asia, primul european care a navigat în Oceanul Pacific şi primul care a condus o expediţie în jurul lumii.

Călătoria



20 septembrie 1519–1 aprilie 1520
La 10 august 1519 cele cinci corăbii care au compus flota expediţiei: Trinidad (110 tone, 55 marinari), San Antonio (120 tone, 60 marinari) , Concepción (90 tone, 45 marinari), Victoria (85 tone, 42 marinari), Santiago (75 tone, 32 marinari) au părăsit oraşul Sevilla navigând pe fluviul Guadalquivir până în San Lucar de Barrameda unde au staţionat mai mult de 5 săptămâni, timp în care s-a făcut ultima revizie şi aprovizionarea completă. La 20 septembrie 1519 flota s-a desprins de ţărm şi a început călătoria.

În timpul trecerii peste ocean, Magellan a elaborat un sistem de semnalizare atât de bun încât nici o corabie din flota sa nu s-a rătăcit, deşi erau total diferite. Neînţelegerile cu căpitanii spanioli au apărut la scurt timp. Pretenţiilor lui Cartagena cu privire la schimbarea itinerarului, Magellan a răspuns: „Datoria domniei voastre este să urmaţi ziua steagul meu, iar noaptea felinarul din pupa corăbiei mele”.

Decesul

Pe 27 aprilie 1521, Magellan este ucis în Filipine în timpul unei lupte cu băştinaşii. Expediţia se întoarce în Europa cu o singură navă, Victoria, având la bord 18 oameni şi fiind comandată de Juan Sebastian El Cano în 1521. Regele Spaniei l-a înnobilat pe El Cano şi i-a dat ca blazon globul pământesc pe care scria „Primus Circumedisti me” („Tu m-ai înconjurat primul”). Relatarea expediţiei a fost făcută de geograful Antonio Pigafetta care a participat la toate expediţiile organizate de Magellan.

LEGENDA INTAMPLARILOR

Fernando Magellan a fost unul dintre cei mai de seama navigatori ai tuturor timpurilor. El a trait intre anii 1480 si 1521. A fost un nobil portughez sarac si a luat parte intre anii 1505 si 1511 la cucerirea Indiei de Est si a peninsulei Malacca. Mai tarziu el a luat parte la expeditiile portugheze din Africa de Nord, unde a fost ranit. Intors in patrie, a cerut regelui o avansare neinsemnata in serviciu, dar a fost refuzat. El a propus un proiect de expeditie pentru a ajunge dinspre vest in insulele Moluce. Proiectul a fost respins.

Jignit, Magellan si-a parasit patria, plecand in Spania. El s-a asociat cu astonomul portughez Ruy Faleiro si s-au prezentat la Sevilla in fata Consiliului pentru Indii si au declarat ca insulele Moluce (principalul izvor al bogatei portugheze) trebuie sa apartina Spaniei, deoarece se afla in emisfera apuseana, spaniola (in baza impartirii lumii din 1494), dar ca la aceste "Insule ale Mirodeniilor" trebuie sa se ajunga, pentru a nu trezi banuiala portughezilor, dinspre vest, si anume prin Marea de Sud, descoperita si anexata de Balboa la posesiunile spaniole.

Magellan a demonstrat cu foarte multa putere de convingere ca intre Oceanul Atlantic si Marea de Sud trebuie sa existe o stramtoare. Magellan si Faleiro au cerut la inceput aceleasi drepturi si privilegii care fusesera fagaduite la timpul sau lui Columb. Dupa indelungi tocmeli cu consilierii regelui, care si-au rezervat o mare parte din veniturile presupuse, precum si dupa oarecare concesii facute de portughezi, s-a incheiat cu ei o conventie. Regele Carol I s-a obligat sa echipeze pe socoteala tezaurului cinci corabii si sa asigure expeditiei provizii pe doi ani.




Chiar inainte de plecare, Falero a renuntat la calatori, astfel incot Magellan a ramas singurul ei conducator. El a arborat pavilionul de amiral pe corabia Trinidad (110 tone). La staruintele Consiliului pentru India, care nu avea incredere deplina in portughezul Magellan, capitani ai celorlalte corabii au fost numiti spaniolii: pe corabia San Antonio (120 tone)- Jian Cartagena, pe Concepcion (90 tone)- Gaspar de Quesada, pe Victoria (85 tone)- Luis de Mendo- za, iar pe Santiago (75 tone)- Juan Serrano. Echipajul intregii flotile se cifra la 239 de oameni. Pe bord se mai aflau 26 de oameni care nu primeau solda; printre acestia era si tunarul italian Antonio Pigafetta, care a devenit istoricul primei expeditii in jurul lumii. Deoarece el nu era nici marinar, nici geograf, un izvor foarte important il constituie insemnarile din jurnalele de bord ale vaselor, pe care le tinea Francisco Albo.

Descoperirea Patagonii. Iernatul si rascoala

La 20 septembrie 1519, escadra iesi din gurile fluviului Guadalquivir si se indrepta prin insulele Canare, spre sud-vest, catre armurile Braziliei. in timpul trecerii peste ocean, Magellan a elaborat un sistem bun de semnalizare si corabiile din flotila sa, desi de tipuri diferite, nu s-au ratacit niciodata una de alta. Neintelegerile dintre Magellan si capitanii spanioli au inceput foarte curand. Indata ce flotila s-a indepartat de insulele Canare, Cartagena a pretins ca Magellan sa se sfatuiasca cu el la orice schimbare a itinerariului. Dar portughezul i-a raspuns linistit si mandru: "Datoria domniei voastre este sa urmati ziua steagul meu, iar noaptea felinarul de pupa corabiei mele".



La sfarsitul lunii noiembrie, escadra a ajuns la extremitatea estica a Americii de Sud, iar pe la mijlocul lunii ianuarie se afla in dreptul estuarului La Plata. Mai departe spre sud se intindea un amant necunoscut. Magellan s-a indreptat spre sud. La 1 aprilie 1520, cand in emisfera sudica s-a anuntat sosirea iernii, Magellan a hotarat sa se opreasca pentru iernat in micul golf San Julian, in dreptul paralelei de 49 grade latitudine sudica. El a adus in golf patru din corabiile sale, iar vasul sau, din precautie, l-a ancorat la iesirea din golf in ocean.

In timpul iernii trei dintre comandantii vaselor s-au rasculat impotriva lui Magellan, dar acesta a reusit sa-i invinga si i-a pedepsit cu cruzime. Quesada a fost decapitat, corpul lui Mendoza (care fusese ucis mai inainte) a fost ciopartit, iar Cartagena si un preot rebel au fost debarcati pe coasta pus-tie. Ceilalti rebeli au fost insa crutati. In mai corabia Santiago a fost trimisa in explorare spre sud dar s-a sfaramat de stanci iar echipajul a reusit cu greu sa se salveze. Golful unde iernau corabii-le lui Magellan era vizitat de indieni de o statura foarte inalta. Ei au fost numiti patagonezi iar ta-ra lor Patagonia (in spaniola patagon inseamna cu picioare mari).

Descoperirea stramtorii Magellan

La 18 octombrie escadra a pornit spre sud, de-a lungul tarmurilor Patagoniei. Inainte de a iesi in larg Magellan a declarat capitanilor ca va cauta la sud o stramtoare intre Oceanul Atlantic si Marea de Sud si ca va coti spre rasarit numai in cazul cand nu va gasi stramtoarea pana in dreptul paralelei de 75 grade.

În sfârşit, au ajuns în insula Massona, aici au găsit hrană şi şi-au refăcut proviziile.



Una din sarcinile pe care le aveau portughezii şi spaniolii în expediţiile lor era şi aceea de a răspândi creştinismul. Magellan încearcă să facă acest lucru şi in insula Mactan. Dar localnicii au refuzat. Atunci Magellan a dat ordin să fie creştinaţi cu forţa. Unul din şefii de trib de aici refuză să i se supună şi să trimită tributul de hrană.

Magellan, deşi a fost sfătuit să nu facă acest lucru, se duce personal cu 60 de oameni pe insulă. Are loc o luptă sângeroasă, în care Magellan este rănit şi apoi omorât. Moartea lui Magellan i-a derutat pe spanioli. Conducerea este luată de Sebastian El Cano, care va dirija a doua parte a expediţiei, întoarcerea. Numai una dintre cele trei nave, Victoria, ajunge după trei ani de la plecare, în Spania, cu ultimii supravieţuitori, adică 18 persoane. Au fost primiţi cu bucurie şi onoruri, dar cu toate acestea soţia lui Magellan a fost lăsată să moară în sărăcie. Mai mult, blazonul familiei a fost răzuit de pe poarta casei.

Dacă regele nu l-a răsplătit pe marele navigator, acesta va fi răsplătit de istorie, care i-a recunoscut meritul de a fi descoperit că pământul este rotund. Pentru prima dată se reuşise înconjurul lumii, înfruntând apele Oceanului Planetar. Se deschideau noi orizonturi în cunoaşterea geografică a lumii.

Thomas Alva Edison



Thomas Alva Edison (n.11 februarie 1847- d.18 octombrie 1931) a fost un important inventator şi om de afaceri american a sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX.

A fost cunoscut şi ca "Magicianul din Menlo Park", fiind şi cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practică a descoperirilor ştiinţifice (1903 brevete). Este un autodidact, însă acest lucru nu l-a împiedicat să realizeze invenţii în domeniul electricităţii (becul cu filament), telefoniei, al sistemului de transmisie multipla a telegramelor, înregistrării mecanice a sunetului (fonograful) şi cinematografiei - kinetoscopul.

În lumea industriei introduce noţiunea de producţie de serie.
Pentru meritele sale, Academia Americană de Arte şi Ştiinţă îi acordă în anul 1895 "Premiul Rumford" pentru activitatea din domeniul electricităţii şi în anul 1915 "Medalia Franklin" pentru contribuţia sa pentru binele umanităţii.



Edison s-a născut în Milan, Ohio, Statele Unite ale Americii şi şi-a petrecut copilăria în Michigan. A fost parţial surd din adolescenţă, ceea ce nu l-a împiedicat să devină operator de telegraf în anii 1860. Primele invenţii ale lui au fost legate de telegraf. În adolescenţa sa, Edison a lucrat şi în alte domenii, vânzând mâncare şi bomboane călătorilor din trenuri. Primul său brevet de invenţie a fost obţinut pentru maşina electromagnetică de înregistrat voturi în 28 octombrie 1868.

Invenţii

Inventează şi experimentează în 1872 sistemul telegrafic duplex prin care se transmit simultan, pe acelaşi fir, două telegrame în sensuri contrare.
În anul 1877 inventeaza fonograful, primul aparat de înregistrat sunete şi totodată de redarea lor.
În anul 1878 perfecţionează telefonul lui Alexander Graham Bell (amplifică vocea cu ajutorul curenţilor de inducţie) şi, folosind microfonul inventat de Hughes, brevetează telefonul cu bobină de inducţie şi microfon cu cărbune, căruia îi adaugă apoi soneria electrică de apel.


Monedă comemorativă pentru invenţia becului electric (faţa)



Monedă comemorativă pentru invenţia becului electric (reversul)
În anul 1879 inventează becul cu incandescenţă. iar în anul 1880 realizează prima distribuţie de energie electrică instalând o centrală electrică pe pachebotul transatlantic "Columbia", prima navă iluminată electric.
În anul 1880 propune un proiect pentru folosirea tracţiunii electrice pe calea ferată.

În ziua de 4 septembrie 1882 la New York, Thomas Alva Edison punea în funcţiune prima centrală electrică care alimentează clădirile unui oraş.
În anul 1883 descoperă efectul care îi poartă numele, efectul Edison, care se referă la emisia de electroni de către metalele încălzite, cunoscut ca fenomenul de emisie termoelectrică. Descoperă acest fenomen întâmplător: introducând într-un bec cu incandescenţă o mică placă metalică observă că un galvanometru din circuit indică trecerea unui curent electric dacă placa era legată la polul pozitiv al sursei de alimentare şi rămanea la zero dacă placa era legată la polul negativ al sursei de alimentare. Nu i-a acordat vreo importanţă pe moment, dar l-a notat totuşi. Fenomenul a fost studiat şi dezvoltat ulterior de fizicianul John Ambrose Fleming, punându-se astfel bazele electronicii .



În anul 1892 inventeză un aparat de luat vederi pentru obiecte sau oameni în mişcare, care folosea o bandă de celuloid de 35 mm cu perforaţii pe margine. Primele încercari, efectuate în laborator, au fost executate cu ritmul de 15 imagini pe secundă, care pe moment nu au dat rezultate satisfăcătoare.

În anul 1894 inventează kinetoscopul, primul aparat care putea reda imagini în mişcare, cu o frecvenţă de 46 de imagini pe secundă, dar acest aparat nu permitea decât vizionarea filmului decât de o singură persoană. Aparatul folosea benzi de film perforate pe margini, unde imaginile luminate prin transparenţă puteau fi urmărite printr-o lentilă. Primul "spectacol" public a avut loc într-o sală de pe Broadway, după care aparatul a fost construit în serie şi comercializat.
În anul 1912 realizează un prototip de cinematograf sonor, combinând cinematograful propriu-zis cu fonograful. Rezultatele au fost mai mult spectaculoase decât satisfăcătoare.



În anul 1914 perfecţionează acumulatorul alcalin cu plăci de fier şi de nichel introduse în soluţie apoasă de hidroxid de potasiu sau de sodiu ca electrolit, inventat de germanul Jungner în 1901.

Controverse asupra personalităţii sale

Deşi a avut destule invenţii proprii, Edison nu s-a sfiit să îşi atribuie fără scrupule rezultatele muncii altora, două exemple fiind concrete în acest sens:
Sârbul Nikola Tesla. În 1885, transatlanticului "Oregon" i se defectase generatorul de curent electric Edison. Trebuia să plece la timp, altfel întârzierea le-ar fi adus armatorilor mari pagube. Firma lui Edison îl însărcinează pe Tesla să repare scurt-circuitul generatorului, defectul fiind în spirele înfăşurării bobinei de excitaţie şi o remediază, rebobinând-o în circa 20 de ore.

Edison îi promisese un premiu de 50.000 dolari dacă defecţiunea este îndepărtată în timp util plecării vasului la data prenotată. Nava pleacă la timp, dar promisiunea premiului se transformă în explicaţii: fusese o glumă. Nici alte gratificaţii promise, de exemplu pentru perfecţionarea generatoarelor şi motoarelor electrice Edison în 24 de variante, înzestrate cu un regulator şi un nou tip de întrerupător, nu i se acordă. Edificat asupra conduitei lui Edison, Tesla va lucra de acum înainte pe cont propriu şi va realiza definitivarea sistemului sau original, bazat pe curenţi alternativi polifazaţi. Trecerea timpului îi dă dreptate lui Tesla în competiţia sa cu Edison şi treptat, teza sa privind curentul alternativ se impune.



Edison şi Tesla au fost propuşi împreună să împartă premiul Nobel pentru fizică pe anul 1915, ca unii ce-şi închinaseră viaţa pentru descoperiri şi realizări tehnice utile omenirii. Tesla a refuzat premiul, din cauza animozităţilor din trecut. Dar era în anul 1916, şi premiul pe acel an nu a mai fost acordat, din cauza războiului mondial..."

Francezul Georges Méliès. În 1902, după ce a terminat filmul "Le voyage dans la lune", Méliès a intenţionat să-şi vândă filmul în S.U.A., ceea ce i-ar fi adus profituri uriaşe. Însă tehnicienii lui Thomas Alva Edison, furând o copie originală, făcuseră deja copii pentru difuzare a acestui film. A fost proiectat în toată America în reţeaua de săli de cinematograf ale lui Edison la câteva săptămâni de la lansare. Edison a făcut o avere de pe urma furtului acestui film Méliès şi datorită lipsei unei legi privind dreptul de autor. Lipsa acestei legi a dus şi la falimentarea producătorului care nu şi-a putut recupera investiţia.
De altfel, există o serie de invenţii şi idei de-ale angajaţilor săi pe care Edison a avut grijă să şi le însuşească. (Robert Conot - "Thomas A. Edison: A Streak of Luck").

Alexander Graham Bell



Alexander Graham Bell (n. 3 martie 1847 în Edinburgh Scoţia, d. 2 august 1922 pe insula Cap Breton în Canada) a fost un om de ştiinţă, inventator şi, ulterior, industriaş american, care în anul 1876 a devenit prima persoană care a brevetat un dispozitiv capabil să emită şi să recepţioneze cuvintele rostite.

În transmiţătorul sau microfonul lui Bell, undele sonore loveau o diafragmă flexibilă de care era ataşat un magnet permanent. Diafragma şi magnetul vibrau, şi un efect numit inducţie electro-magnetică producea un curent variabil într-o bobină alăturată.

Acest curent variabil era transmis prin cabluri la un receptor în care trecea prin bobina unui electromagnet. Curentul variabil producea un câmp magnetic variabil, care făcea să vibreze o diafragmă subţire de fier, pentru a reproduce vibraţiile sonore iniţiale. Transmiţătorul lui Bell producea doar un semnal slab, fără mijloace de a-l amplifica.

Biografia



Învaţă până la vârsta de 14 ani în Edinburgh unde a învăţat latina şi greaca, după care continuă şcoala în Londra; pe bunicul său îl preocupă tehnica vorbirii, fiind interesat de un sistem fonetic de scris universal (alfabetic fonetic). Urmează pe tatăl său care este profesor şi predă la "House Academy pentru tehnica vorbirii şi muzică" din Elgin Scoţia, mai târziu predă la "University College pentru tehnic vorbirii" din Londra. Graham studiază până în anul 1870 anatomia şi fiziologia glasului uman. Părăseşte Anglia 1870 împreună cu tatăl său care doreşte clima mai sănătoasă a Canadei, după ce doi fraţi ai lui Graham mor de tuberculoză.

Descoperirea istorică a telefonului în 1876 care după introducerea în sistemul de comunicaţie internaţional fiind la început firma "Bell Telephone Company", devenind ulterior un concern gigant de comunicaţie A & T. În anul 1876 se căsătoreşte cu fiica surdă a unui partener de afaceri Hubbard, căsătorie din care va avea două fiice şi doi fii care mor în copilărie.
În anul 1882 primeşte cetăţenia americană (a SUA), până la moartea sa se ocupă mai ales cu studiul eugenic al surzeniei Francis Galton (1822-1911) care este de fapt o fază preliminară a studiilor genetice la om.

Alexander Graham Bell şi telefonul



Deja în 1861 profesorul german Philipp Reis a descoperit un "aparat de vorbit la distanţă" care funcţiona, mulţumindu-se cu acesta şi fără a căuta perfecţionarea lui. La scurt timp după aceasta, Elisha Gray şi Antonio Meucci experimentează in USA transmiterea sonoră prin cabluri electrice.

In anul 1873 Bell încearcă să perfecţioneze "telegraful harmonic". Aceste experimentări ale lui au folosit mai târziu la înregistrarea sonoră. Construieşte "fonoautograful" care înregistrează tonul pe un cilindru înnegrit cu funingine.
Directorul şcolii "Clarke School for the Deaf" "Gardiner Greene Hubbard" şi "Thomans Sanders" aflând de cercetările "telegrafului harmonic", oferă finanţarea lor.



Bell descoperă întâmplător transmiterea tonului, cu toate că nu reuşeşte din nou să-l reproducă. La 14 februarie 1876 i se acordă patentul pentru descrierea fenomenului, cu solicitarea de a trimite un aparat care funcţionează.
Acordarea patentului are loc cu câteva ore înaintea lui Elisha Gray care a realizat aceaşi descoperire. După această descoperire Bell ajunge împreună cu Thomas Sanders şi Gardiner G. Hubbard proprietarul "Bell Telephone Company".

NOSTRADAMUS - LEGENDA



Nostradamus (14 decembrie, 1503 – 2 iulie, 1566), pe numele său real Michel de Nostredame, a fost un faimos medic, cabalist şi farmacist francez. Celebritatea sa se datorează lucrării Les Propheties, a cărei primă ediţie a apărut în 1555. De la publicarea sa, a devenit foarte populară în toată lumea, creându-se în jurul său un cult. În literatura tuturor timpurilor i s-a acordat titlul de prevestitor a tuturor marilor evenimente care se desfăşurau sau urmau să se întâmple în lume.
Lucrările lui Nostradamus sunt realizate din catrene, multe dintre ele au fost de-a lungul timpului intrepretate sau traduse greşit.
Nostradamus este o figură proeminentă a Renaşterii Franceze şi profeţiile sale sunt strâns legate de aplicarea Codului Bibliei cât şi a altor lucrări despre profeţii.

Tinereţea



Data naşterii sale (14 decembrie 1503) este discutabilă. S-a născut în Saint-Remy în Provence (sudul Franţei). Copilul Michel, a fost necircumcis şi a fost creştinat, păstrând în acelaşi timp şi tradiţiile evreieşti din Schalscheleth Hakabbalah, care l-au ajutat în misiunea sa profetică. Se pare că a fost cel mai mare din cei 18 (după alţii cel puţin 9) copii ai familiei. Tatăl său se numea Jaume de Nostredame, comerciant de cereale şi apoi notar regal. Mama sa era Reneé de Saint-Rémy.
Numele de Nostradamus provine de la bunicul său, Crescas de Carcassone, evreu convertit la catolicism.

Anii de studiu

Născut în St. Rémy, locul primei comunităţi cabalistice din Franţa, Michel de Nostradam a fost un adept al acestei ştiinţe [3], aceasta ajutându-l în misiunea sa profetică. În acelaşi timp, toată viaţa sa, a fost în aparenţă un creştin convins, fapt pentru care a şi fost acceptat la Universitatea din Avignon. Mai târziu a dorit să studieze medicina, fiind acceptat de venerabila Universitate din Montpellier. Dar studiile sale au fost întrerupte brusc, când ciuma bubonică s-a abătut asupra sudului Franţei, în 1525. În timp ce mulţi medici au părăsit speriaţi regiunea, Michel călătorea curajos dintr-un loc în altul pentru a îngriji victimele bolii extrem de contagioase. Nostradamus a reuşit să se impună pe un teritoriu necunoscut după ce a preparat o pulbere purificatoare care i-a făcut numele cunoscut. Totuşi, aproape că i s-a refuzat acordarea titlului, la absolvire, patru ani mai târziu, poate din cauza acuzaţiilor aduse de colegii invidioşi. Dar a fost pus în drepturi datorită recunoştinţei ţăranilor şi respectului celorlalţi studenţi.

Viaţa familială




Datorită experienţei acumulate în tratarea ciumei, în 1533 şi-a deschis un cabinet în Agen, localitate pe fluviul Garonne şi s-a căsătorit cu o tânără cunoscută ca fiind bogată, foarte frumoasă şi apreciată. Aveau deja o fiică şi un fiu, când Inchiziţia, instituţie a Bisericii menită să suprime erezia, a intervenit în viaţa lor. Nostradamus (cum îşi spunea la acea dată) a fost chemat în faţa unei instanţe ecleziastice, pentru că ar fi făcut o afirmaţie ireverenţioasă despre o statuie a Fecioarei Maria. Când s-a întors acasă, a aflat că atât soţia, cât şi cei doi copii muriseră de ciumă. Suferinţa pierderii familiei a fost alimentată şi de pe urma criticilor aduse în acest sens, la care s-a mai adăugat chemarea în instanţă, formulată de rudele înnebunite de durere din partea soţiei, pentru a returna zestrea.

Traumatizat de pierdere, în următorii zece ani medicul inimos şi-a reluat călătoriile prin mai multe regiuni din Franţa, Italia şi Sicilia, reuşind să-şi câştige faima de făcător de minuni. După ce i s-a acordat o pensie viageră, s-a stabilit la Salon-de-Provence, o localitate între Marsilia şi Avignonşi a înfiinţat un laborator de produse cosmetice. Pe 11 noiembrie 1547, Michel, în vârstă de patruzeci şi patru de ani, s-a căsătorit a doua oară cu Anne Ponsarde Gemelle, o văduvă bogată, cu care a avut şase copii.

Începerea revelaţiilor



Cum noua sa situaţie financiară îi permitea să nu mai practice permanent medicina, Nostradamus s-a orientat spre ştiinţele oculte. Şi-a transformat podul casei în observator astronomic, unde urcat pe trepied, urmărea bolta înstelată şi susţinea că află secretele viitorului de la lumina interioară, vocea.
La început, şi-a făcut cunoscute prezicerile printr-o serie de cărţulii modeste pe care a început să le publice din 1550. Dar treptat şi-a pierdut total interesul pentru urmărirea condiţiilor meteorologice şi a fazelor lunii.

Curtea Franţei

Individul scund şi vioi, cu barba lungă şi deasă, este considerat o ciudăţenie la somptuasa Curte renascentistă a regelui Henric al II-lea al Franţei. Cunoscut ca fiul unor evrei convertiţi, pasionat de astrologie şi de alte ştiinţe oculte, Nostradamus a fost invitat la Paris în 1556 mai mult pentru amuzament. Dar profeţiile sale despre rege îi vor aduce faima internaţională. Una dintre acestea părea adevărată, dar fără de îndoială ridicolă, sugerând că un bărbat chior va deveni curând rege. O alta, în mod caracteristic criptică, interpretabilă: Leul tânăr îl va înfrânge pe cel mai bătrân pe câmpul de luptă, într-o singură luptă. Îi va străpunge ochii în cuşca aurită; două răni într-unul, apoi va pieri de o moarte năprasnică.

La 1 iulie 1559, pe când regele participa la un turnir, accidental, lancea prietenului său, care îi era adversar în competiţie, a străpuns coiful regal de aur şi a pătruns în ochi. Făptaşul îngrozit, contele de Montgomery, era mai tânăr decât suveranul; o aşchie din arma ruptă i-a provocat acestuia o a doua rană, iar regele a îndurat dureri cumplite timp de zece zile, după care a murit. În tot acel timp el avea să fie şi să rămână singurul suveran al Franţei cu un singur ochi.

Consilier regal

Pe fontul tulburărilor interne, în Franţa mulţi, asemenea reginei Caterina de Medici, nu simţeau nevoia ca istoria să confirme spusele medicului. Prezicerea acestuia despre moartea soţului ei a fost suficientă. Fără îndoială, ei i se datorează numirea lui ca medic curant al fiului acesteia, Carol al IX-lea.
Potrivit unei povestiri cunoscute, Nostradamus a chemat odată un înger, numit Anael, şi i-a cerut să îi dezvăluie într-o oglindă magică soarta copiilor reginei. Oglinda i-a arătat pe cei trei fii domnind pe rând pentru scurtă vreme, în timp ce ginerele ei aflat în disgraţie, Henric de Navarra, ar fi urmat să domnească 23 de ani. Speriată, regina a cerut să fie oprit acel spectacol neplăcut. De fapt, probabil că Nostradamus a vizitat-o la Curte doar pentru a face horoscopul atât pentru ea, cât şi pentru copii ei.

Este foarte probabil ca Nostradamus să fi fost suficient de abil să îşi dezvăluie viziunile neplăcute în expresii ambigue, având în vedere că monarhii absoluţi indiferent cât de amabili se arătau la început faţă de clarvăzători erau renumiţi pentru pedepsirea mesagerilor din cauza mesajului lor. Cuvintele lui Nostradamus au fost amintite cu admiraţie. Opunându-se impecabil magicenilor şi vrăjitorilor, conducătorii Bisericii Romano-Catolice ar fi vrut să-l ardă pe rug pe acest profet periculos de exact. Ţăranii, crezând că prezicerea a fost de fapt un blestem, l-au fi ars în efigie. Numai datorită protecţiei reginei văduve, Caterina de Medici, a scăpat de execuţie.

Catrenele



Aflată în pragul unui război civil, Franţa a oferit un teren propice profeţiilor sumbre şi criptice ale lui Nostradamus, publicate în 1555 primele 100 din cele aproape 2000 pe care le va publica până în 1557. Aceste Centurii s-au bucurat imediat de succes şi l-au introdus pe autor la Curte.

Recunoscând că în mod conştient a ales o exprimare criptică, Nostradamus scria într-un limbaj obscur, pornind de la franceza contemporană lui, dar presărată cu expresii şi cuvinte din italiană, greacă, spaniolă, ebraică şi latină.
Fiecare prezicere constă din patru versuri, un catren, dar niciunul nu aduce a poezie. Vizionarul susţinea că acest stil îl proteja de pedeapsa celor puternici, care nu păreau să fie întotdeauna încântaţi de ceea ce le prezicea.

Dar alţi observatori mai sceptici sunt de părere că stilul vag este adoptat în mod conştient pentru a lăsa scrierile deschise interpretărilor. În consecinţă, există probabil aproape 400 de interpretări diferite ale Centuriilor, fiecare încercând să dezvăluie secretele profeţilor, care continuă până în anul 3797. "Scrierile mele vor fi mai bine înţelese de cei ce vor veni după moartea mea", scria clarvăzătorul.
Timp de 3 ani, Nostradamus a scris peste 900 de catrene şi centurii despre prezicerea viitorului. În aceste lucrări, Nostradamus prevesteşte despre viitorul lumii, 70% din ele fiind împlinite până în prezent.Prevesteşte despre domnia lui Napoleon, despre Al doilea război mondial, despre ascesiunea lui Hitler, despre asasinarea Preşedintelui american John F. Kennedy, despre aselenizare. Într-un catren Nostradamus ne vorbeşte despre “cerul în flăcări”, “noul oraş”, “trăznet uriaş” şi “doi fraţi răpuşi”. Mulţi care au analizat acest catren au concluzionat că ar fi vorba chiar despre atentatele din 11 septembrie 2001.

El mai relatează că va fi şi cel de-al Treilea Război Mondial, care va dura 27 de ani, menţionând şi venirea antichristului din Orientul Mijlociu. Se crede că cel de-al Treilea Război Mondial va începe după moartea ultimului Papă (cel ce va urma după moartea Papei Benedict al XVI-lea), care va fi asasinat de anticrist.
În catrenele sale foloseşte noţiuni, şi denumiri folosite des în prezent, dar care nu existau la vremea respectivă. De exemplu, citind în Centurii numele de Italia, pentru noi nu ar fi nimic ciudat, dar regatul Italiei ia fiinţă mult mai târziu. După V. Ionescu, chiar şi despre România spune ceva, în termeni istoric inexistenţi atunci.

O celebritate controversată

Pierre de Ronsard scria despre contemporanul său: Asemenea unui oracol antic, el a prezis timp de mulţi ani o mare parte a destinului nostru. Evident, profetul s-a bucurat de respectul familiei regale şi de o faimă tot mai mare, până la moartea sa, în 1566. Inevitabil, mulţi au rămas extrem de sceptici în privinţa lucrării sale sau, chiar mai rău, l-au considerat un simplu şarlatan inteligent care profita de cei creduli.

După unii cercetători, Nostradamus şi-a prezis chiar propia moarte: Lângă bancă şi pat voi fi găsit mort. După ce într-o seară a anunţat că nu va supravieţui nopţii următoare, s-a stins într-un acces de gută şi a fost găsit mort a doua dimineaţă în dormitor, lângă masa de lucru.

NOSTRADAMUS - LEGENDA



Legenda spune ca în mai multe nopti înainte de nasterea lui Nostradamus activitatea cereasca a fost extrem de importanta. în arhivele din Salon, orasul unde marele profet si-a petrecut ultimele zile, înca se mai pastreaza consemnari ale unor relatari despre existenta pe cer a unor obiecte rotunde si stralucitoare deasupra orasului Saint-Remy de Provence.

Nasterea lui Nostradamus a fost ea însasi remarcabila, deoarece Blanche Nostredam (adevaratul nume al familiei) darui sotului ei un nou-nascut perfect, în secolul al XVI-lea nou-nascutii perfecti erau extrem de rari. Rata mortalitatii era foarte ridicata, nou-nascutii se nasteau subalimentati,.deoarece si mamele lor erau subalimentate. în cazul lui Nostradamus avem motive sa credem ca a fost "protejat" la o vârsta precoce si poate chiar calauzit de o "putere" invizibila în mod normal.


Stim cu siguranta ca prezicerile sale sunt cele mai exacte din câte s-au înregistrat vreodata.
Nimic nu ne spune ca s-ar fi înselat vreodata când încerca sa vada în viitor. Altii, fie ca erau mediumuri sau ghicitori în carti, au momentele lor de sensibilitate extrema, dar Nostradamus vedea întotdeauna exact. într-un fel, era ca si cum ar fi trait viitorul si ar fi povestit pur si simplu ce vazuse.
Cu toate acestea putin stiu sau putini vor sa-i strice reputatia prea celebrului Nostradamus de aceea nu prea se precizeaza ca el facuse preziceri in legatura cu vizita lui si a familiei lui ( nevasta si copil ) intr-un oras ciumat.
Atunci Nostradamus a prezis citind in horoscoape si astrii ca nevasta,copilul lui si el nu vor pati nimic insa ciuma nu a tinut cont de prezicerile lui si atat nevasta cat si copilul au murit in cateva zile.

Numeroase motive ne fac sa credem ca era diferit de toti oamenii care traisera pâna la el si dupa el. De exemplu:
Marele profet era incredibil de inteligent; pe când era înca foarte tânar a învatat mai multe limbi si matematicile superioare.
La 23 de ani a devenit medic licentiat si mai târziu si-a obtinut doctoratul aproape fara efort.
Luni de zile a umblat printre victimele ciumei fara sa se molipseasca de cumplita boala. Ca si cum de acolo de unde venea fusese vaccinat pentru a nu i se întâmpla nimic rau.
Cu un amestec misterios de ierburi si ingrediente necunoscute la noi putea sa vindece un mare numar de napastuiti. A fost recunoscut în Franta si în restul Europei ca un vindecator misterios.

PE CE SE BAZAU PROFETIILE LUI NOSTRADAMUS ? - IPOTEZE

Sunt mai multe ipoteze despre originea si felul în care Nostradamus îsi folosea darul de vizionar.

Pactul cu Diavolul ?
Datoritata preciziei profetiilor sale precum si a puterilor miraculoase de vindecare sau a tehnicilor miraculoase de vindecare ( era si farmacist ) Unii spun ca invoca demonii cu o bagheta speciala. Totusi, este imposibil ca Nostradamus sa fi facut un pact cu diavolul. Si asta pentru ca era o persoana foarte religioasa. Nascut evreu, s-a convertit mai târziu la religia catolica si în practica sa religioasa a pastrat putin din cele doua credinte

Vrajitor ?

Nu exista nici o dovada ca Nostradamus ar fi fost vrajitor sau ca ar fi practicat magia neagra. N-a încercat sa invoce mortii sau spiritele pentru a le cere sfatui cu toate ca, fara îndoiala, trebuie sa fi crezut cu tarie într-o viata de dupa moarte.
Aceasta nu ne lasa decât doua alte posibilitati:

A fost adus pe pamânt de fiinte straine ?

Se stie cu certitudine ca Nostradamus era astrolog studia stelele într-un fel exceptional si analiza in amanunt Horoscoapele. Le studia ca si cum fusese în cer cu ele. Aparatul pe care-l folosea n-a fost reprodus niciodata cu succes. Era format dintr-o bagheta, un trepied de culoarea flacarii si un bol cu apa. Obisnuia sa stropeasca cu apa trepiedul si bagheta, apoi pe el însusi. Atunci, atingea trepiedul cu bagheta, ceea ce declansa o profetie în creierul sau. Este mai probabil sa fi obtinut acest aparat dintr-un alt timp sau alt loc. Daca ar fi fost un calator în timp venit din viitor, este evident ca ar fi stiut ce urma sa se întâmple st ca ar fi vrut sa ne avertizeze dinainte sau, cel putin, sa ne faca sa presimtirii ceea ce ne rezerva viitorul.



Dar explicatia cea mai puternic imbratisata despre ceea ce putea realiza este aceea ca venea de undeva, "de acolo", fie ca fusese lasat acolo pe când era bebelus, fie ca Nostradamus era ceea ce e desemnat deseori sub numele de "substituit". S-ai putea, pe baza a ceea ce stim pâna acum despre acest subiect, ca un suflet strain sa fi venit sa ocupe un corp terestru cu învoirea completa a ocupantului original pentru a împartasi cunostinte importante care ne-ar fi ajutat în dezvoltarea noastra Nostradamus avea toate semnele unei fiinte numite "copilul stelelor" si toti ce care l-au cunoscut au jurat ca era deasupra si dincolo de muritorii obisnuiti.
Intr-un timp relativ scurt ( circa de 3 ani ) , Nostradamus a scris peste 900 de catrene şi centurii despre prezicerea viitorului. În aceste lucrări, Nostradamus prevesteşte despre viitorul lumii, 70 % din ele fiind împlinite până în prezent.

Prevesteşte despre domnia lui Napoleon, despre Al doilea război mondial, despre ascesiunea lui Hitler, despre asasinarea Preşedintelui american John F. Kennedy, aselenizarea omului pe Lună. Într-un catren Nostradamus ne vorbeşte despre “cerul în flăcări”, “new city”, “trăznet uriaş” şi “doi fraţi răpuşi”. Mulţi care au analizat acest catren au concluzionat că ar fi vorba chiar despre atentatele din 11 septembrie 2001 , soldate cu distrugerea turnurilor World Trade Center
El mai relatează că va fi şi cel de-al Treilea Război Mondial, care va dura 27 de ani, menţionând şi venirea Antichristului din Orientul Mijlociu. Se crede ca al 3-lea Război Mondial va începe după moartea ultimului Papă (cel ce va urmă după moartea Papei Benedict al XVI) care va fi asasinat de anticrist
Un catren demn de luat in seama este:


Bestii insetate de sange vor trece raurile,
Majoritatea campului de batalie va fi impotriva lui Hister.
Intr-o cusca de fier va fi maretul atras,
In timp ce copilul Germaniei nu vede nimic.



Sustinatorii lui Nostradamus afirma ca numele "Hister" este o referinta directa la Hitler. Un alt catren se refera la un lider fara mila nascut in vestul Europei, din parinti saraci (cum a fost Hitler), si un altul se refera la conflictul lui Histler cu Asia si Africa. Dupa atacul de la World Trade Center rastalmacit de altfel prin unul din catrenele lui Nostradamus popularitatea acestuia a acrescut din nou cartile cu teme legate de acesta sau dedicate in intregime fenomenului Nostradamus s-au vandut intr-un ritm ametitor , se pare ca lumea doreste sa cunoasca viitorul pentru a preveni influenta acestuia asupra prezentului.


Anul 1999 sapte luni
Din cer va veni marele Rege al Terorii.
Ca sa reinvie marele rege al Mongolilor.
Inainte si dupa, Marte domneste prin noroc.

La 45 de grade cerul va arde,
Focul sa se apropie de marele oras:
Intr-o clipa o flacara mare va creste,
Cand unul va cere dovada de la Normanzi.



Multi adepti ai lui Nostradamus urmeaza credinta ca ambele catrene se refera la atacul de la World Trade Center. Referintele la foc si teroare din cer se potrivesc cu atacul aerian, argumenteaza ei, si New York este la aproximativ 40° 5' N latitudine (relativ aproape de 45 grade). Data este de asemenea apropiata.
In plus, alte catrene se refera la o figura anticrist numit "Mabus", care spune el va porni un razboi mondial. Literele din Mabus pot fi rearanjate ca sa formeze Usam B, convingandu-i pe unii sa creada ca Nostradamus a prezis aparitia lui Osama bin Laden.

Indiferent daca realitatea prezentului de astazi,( viitorul lui Nostradamus ) a fost sau nu prezisa cu succes dincolo de zecile de speculatii si manipulari un lucru este cert :Nostradamus este profetul de care au auzit toti si a carui profetii sunt cele mai asemanatoare sau asemanate cu realitatea evenimentelor trecute sau in curs de desfasurare.